Doi apostrofi
Posted by: Mădălina on: July 27, 2011
Fără de tine, mă simt ca o scrisoare
Pierdută pe valurile învolburate ale vieţii,
Ascunsă într-o sticlă opacă
Şi aruncată în marea singurătăţii
Într-o dimineaţă cu ceaţă.
Rândurile mele, scrise încet, îngrijit,
Par ca încep să-şi evapore
Cerneala de atâta aşteptare.
Sunt scrise rând pe rând ierni, primăveri
Şi un amurg de toamnă însorit, pe mare.
Alene plutesc propoziţii intregi de viaţă
În toiul verii, azi liniştită,
Mâine furtunoasă, în ceaţă.
Câteodată cuvintele scrisorii
Aproape că scufundă sticla
De greutatea semnelor de întrebare,
De n-ar ieşi la iveală
Câte un semn de exclamare
Încăpăţânat, la sfarşit de propoziţie,
Şi început de alineat, stând pe poziţie.
Privesc cum punctul se luptă
Să-şi facă loc printre cuvinte,
Însă cele trei puncte de suspensie
Mereu il biruiesc şi-l chinuie,
Mi-aduc aminte.
A mai trecut un an prin valuri,
Il ştiu, e însemnat pe rândul cinci,
În colţ, cu o virgulă, urmat apoi
De anul viitor – o paranteza, doi
Apostrofi, ce-mi amintesc de noi.
M.
Like this:
Be the first to like this post.
