29 Jan
Nimic din această viaţă nu este la întâmplare!
De multe ori dorim să ne eliberăm de crucea care ne este dată fiecăruia dintre noi, dar pentru toate există un ”de ce” şi un ”pentru ce”…
Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva ce n-am putea suporta!
Dacă ne gândim să scurtăm aceste căi, cu siguranţă vom avea probleme…
17 Dec
When deep injury is done to us, we never recover until we forgive.
Forgiveness does not change the past, but it does enlarge the future…
25 Nov
În fiecare zi schimbăm omenia pe lucruri ieftine, vândute în rate pentru cei mai sceptici, să nu pară că dau prea mult pe ele…
Adunăm tristeţe şi răutate în suflete, negăsind nimic care să ne mulţumească pe deplin, umblăm cu privirea în jos, nu aţintită spre Cer. Căutam ceva, dar am pierdut lista cu dorinţe, scrisă la început de veac, atunci când ştiam ce vrem, eram însufleţiţi şi dornici să găsim Viaţa. Am schimbat de atâtea ori dorinţele încât le-am uitat pe toate, s-au amestecat într-o ceaţă profundă şi noi ne-am cufundat odată cu ea în uitare, în amorţeală.
În fiecare zi, cu primul gând, cu prima simţire scriem rânduri într-o nouă pagina în cartea cu file mai multe sau mai puţine, a vieţii noastre. Auzim sunete, vedem imagini, dar pare ca nu ne mai impresionează prea mult…
Trecem pasivi pe langă viaţă, ca un tren pus pe pilot automat. Nu ne facem timp să ascultăm imaginile şi să vedem sunetele cu sufletul, alergăm ca într-un vârtej obositor, plin de termene limită.
Avem părinţi, suntem copii. Avem copii, suntem părinţi, dar pare ca timpul nu ne ajunge să ne ascultăm cu sufletul unii pe alţii. Inima şi mintea ne sunt pline de goana după vânt…
Câţi părinţi se mai opresc mai mult de o clipă pe zi să se gândească la toate lucrurile pe care le ştiu şi pot să le arate şi micuţilor pe care i-au adus pe lume? Câţi îşi mai fac timp în goana vieţii să-i înveţe pe aceşti omuleţi cu ochi întrebători, lucrurile bune pe care le pot face cu mintea şi mânuţele lor? Câţi mai ştiu să viseze alături de ei, să le asculte dorinţele şi frământarile inimii lor de copil?
Câţi îşi mai doresc să-i înveţe ce e iubirea, care crede totul, nădăjduieşte totul, suferă şi iartă totul…?
Câţi părinţi mai ştiu să fie destul de maturi, încât să fie un sprijin real şi de încredere pentru micuţii lor? Câţi îşi mai dau seama că tot ceea ce sunt, fac sau spun, devine parte din noile caractere ce prind contur…?
Câţi copii îşi mai doresc să-şi găsească un model autentic de urmat? Să fie diferiţi de mulţime, să-şi dorească din toată inima să dea tot ce au mai bun, în încercarea de a deveni Om…?
